ESTIMARE. Mohammad Murad: Sezonul turistic la mare începe pe 15 iunie. Când se deschid terasele și restaurantele

ESTIMARE. Mohammad Murad: Sezonul turistic la mare începe pe 15 iunie. Când se deschid terasele și restaurantele
Câți bani cheltui, dacă mergi la mare în România. Prețurile din fiecare stațiune
Publicat: 20/05/2020, 10:18
Actualizat: 06/04/2021, 23:14

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, a declarat în această săptămână, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban, că sezonul turistic pe litoral ar putea începe pe 15 iunie.

Mai mult, restaurantele şi terasele în aer liber ar putea fi deschise chiar de la 1 iunie, termen convenit în urma consultărilor cu premierul, potrivit News.ro.

Prim-ministrul Ludovic Orban s-a întâlnit luni cu reprezentanţii industriei HoReCa.

ESTIMARE: Terasele și restaurantele, deschise de la 1 iunie

”Restaurantele, terasele vor fi deschise chiar de la 1 iunie, în aer liber, urmând hotelurile, toate vor fi deschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare, pregătim totul în aşa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, după care am făcut o evaluare şi am căzut de acord că nu mai târziu 15 iunie”, a declarat Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Mesele vor fi mai distanțate

Cei din industria turismului au propus ca în restaurant, la o masă, să stea cel mult 4 adulți cu copii. Mesele să fie distanțate, adică între spătarele scaunelor distanța să fie mai mare de 2 metri.

Organizarea orelor de masă pe serii, folosirea tacâmurilor de unică folosinţă în unele cazuri, separarea şezlongurilor şi igienizarea lor după fiecare folosire, cazarea preponderent online şi echiparea angajaţilor cu mănuşi şi măşti, sunt câteva dintre măsurile propuse de Organizaţiei Patronală Mamaia Constanţa pentru a limita răspândirea noului coronavirus în vacanță.

În hotelurile care nu dispun de spaţii suficient de largi, turiştii vor mânca în serii pentru a se evita aglomeraţiile din restaurante, la o masă va sta doar o singură familie, şezlongurile vor fi depărtate şi igienizate după fiecare folosire, iar saltelele ar putea să dispară de pe plajă.

Camerele vor fi igienizate la schimbul de turişti, cameristele vor purta măşti şi mănuşi, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepţie, unde se vor trasa linii de demarcare.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×